Gherman Eftimie
S-a născut la 18 ianuarie 1894 în comuna Lăpuşnicu Mare din judeţul Caraş-Severin, parte a Imperiului Austro-Ungar la vremea respectivă. A fost cel mai mare dintre cei cinci fraţi ai unei familii modeste, în care tatăl lucra zilier ca muncitor forestier şi mai apoi ca miner la Anina, iar mama era casnică. Ţinând cont de situaţia familială, el nu a putut să urmeze decât clasele primare, în localitatea natală, după care a fost trimis de tatăl său la Oraviţa, ca ucenic, pentru a învăţa meseria de brutar. După doar doi ani de ucenicie, probabil prin anii 1909-1910, s-a hotărât să părăsească atelierul lui Anton Werler, acolo unde lucra, pentru a merge să se alăture socialiştilor români din Ungaria. Astfel, strângând bani din lucrul cu ziua la Timişoara şi Arad, a reuşit să plece în 1912 la Budapesta, acolo unde se afla centrul activităţii socialiste româneşti din Imperiu (AIICCMER, D 6, f. 1). Vreme de doi ani, până la declanşarea Primului Război Mondial, viaţa lui a curs între Budapesta, Viena şi aglomerările muncitoreşti din provinciile româneşti ale Imperiului, activând ca propagandist al socialiştilor români la minele din Banat şi Valea Jiului (Gherman, 30 de ani de exil, pp. 15-16).
Cea mai mare parte a războiului a stat închis la Arad. În 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară. La scurt timp după, a fost prins distribuind broşuri socialiste astfel că a fost judecat şi condamnat la moarte pentru activităţi naţionaliste (paradoxul socialiştilor români din provinciile Imperiului, prinşi între „lupta de clasă” şi imperativele naţionale). Datorită faptului că era minor, pedeapsa i-a fost comutată în 20 de ani de muncă silnică. S-a eliberat în octombrie 1918 prin forţa lucrurilor, însemnând că a plecat pur şi simplu dintr-o închisoare ce nu mai era păzită ca urmare a evenimentelor revoluţionare din Austro-Ungaria (Gherman, Memorii, pp. 32-34).
