Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” Lăpuşnicu Mare

Situat pe partea dreaptă a râului Nera, la circa 2 km, Lăpușnicu Mare este una din localitățile pitorești ale Văii Almăjului. Vatra actuală a satului este dispusă de o parte şi de cealaltă a pârâului Lăpușnic (afluent al Nerei) care o desparte în două părți aproximativ egale.

După ultima împărțire teritorial-administrativă a țării din anul 1968, Lăpușnicu Mare se învecinează cu localitățile Steierdorf-Anina la nord, Potoc, Socolari la nord-vest, Moceriș la vest, ca și sat aparținător. La sud se învecinează cu localitățile Șopotul Vechi şi Dalboșeț iar la est cu cea mai mare localitate din Almăj, comuna Bozovici. Lungimea totală a hotarului este de 36,16 km, iar suprafața de 5.370, 50 ha.

Comuna era cunoscută sub denumirea de Lăpușnicu de sub Codru, denumire populară ce relevă la acea vreme o realitate geografică, deoarece așezarea veche a satului era la poalele codrului, zonă ce astăzi poartă numele de Valea Satului. Comuna Lăpușnicu Mare apare atestată în documentele istorice întâia dată în 1540. Mai târziu Lăpușnicu Mare va face parte din regimentul grăniceresc din Banat, între anii 1773-1872. Inițial comuna făcea parte din compania Bozovici, iar în 1838 a fost înglobată în compania Almăj – Dalboșeț. În 1773 Lăpușnicu Mare avea un număr de 125 de case, 75 de bărbați şi 39 de femei (toți apți de lucru) precum şi 4 văduve. În ceea ce privește situația animalelor, la 1774 erau 196 de vite de tracțiune, 38 de cai pentru prăsilă, 2.028 oi, capre 717.

La Lăpușnicu Mare exista o biserică de lemn încă din 1753. Biserica veche a fost construită din lemn de gorun, căptușită în interior cu scânduri de brad, vopsită cu var. Din loc în loc erau zugrăvite cruci de culoare galbenă. Pe jos era pământ bătut, iar acoperișul era din şindrilă. Biserica avea dimensiunile de 9 x 5,5 m. Iconostasul era din brad vopsit în culoare albastră. Deasupra ușilor împărătești, pe o scândură de gorun, erau pictați cei doisprezece Apostoli, iar la mijloc Mântuitorul Iisus Hristos.

Casa parohială este construită în 1897 din piatră moale de calcar, acoperită cu țiglă; este compusă din 3 camere și dependinţe. În anii 2005-2006 a fost renovat în totalitate exteriorul casei. În 2013-1014 a fost renovat și modernizat interiorul casei parohiale, ocazie cu care s-a făcut și o reîmpărțire a camerelor.

Biserica a fost pictată în 1830 de Dimitrie Turcu de la care s-au păstrat până astăzi 16 icoane pictate pe zidurile laterale, deasupra stranelor. În 1878 a fost repictată de Nicolae Hașca, iar în 1934 a fost pictată bolta de Ioan Băleanu. Pictura a fost restaurată în 1972 de pictorii Gheorghe Ciobanu şi Gheorghe Trășculescu din București.

Ultima actualizare: 14:38 | 10.07.2024

Sari la conținut